Inainte sa vad filmul, planuiam sa citesc cartea. Mi-a trecut 😛 Acum nu ma intelegeti gresit, filmul e bun, chiar foarte bun, si in cele apropae 3 ore ale lui nu te plictisesti in scaun. Insa…sunt 6 povesti din timpuri difertie, trecut, prezent si viitor, numai ca legaturile dintre ele sunt slabute. Ma asteptam ca la finalul filmului sa aflu ca daca personajul din trecut ar fi pierdut un tren, cel din viitor nu s-ar fi nascut, sau ceva de genul. Dar nu, sunt doar 6 povesti….mai toate interesante, insa atat.
Ca sa se distreze, sau ca se ne distraga atentia, regizorii au ales sa deghizeze aceeasi actori pentru fiecare poveste in parte. Tom Hanks si Halle Berry apar cel mai des, ea uneri fara motiv, doar ca sa chinuie make-up-artistii. Jim Broadbent are o privire incredibila, asa ca e usor de recunoscut. La fel si Hugo Weaving. Insa pe Jim Sturgess l-am recunoscut foarte greu la un moment dat (si cine ar fi crezut ca arata atat de bine ca si coreean?). Iar pe langa unul din personajele lui Ben Whishaw am trecut fara sa-l observ – personal, cred ca l-ar fi putut folosi mai mult.
La fel e si cazul lui Hugh Grant si al lui Susan Sarandon. Doua actrite de care nu mai auzisem pana acum mi-au atras atentia (era cam greu sa nu): coreeanca Doona Bae si chinezoaica Xun Zhou. Si am mai observat ceva – e mai usor sa-i faci pe asiatici sa para caucazieni decat pe caucazieni sa para asiatici. Celor din urma le poti pune lentile de contact, insa ochii migdalati sunt imposibil de reprodus daca nu esti nascut cu ei.
De la Matrix si pana acum, fratii Wachowski, Andy si Larry, acum Lana multumita unei operatii de schimbare de sex, au mai facut 2 filme: V for Vendetta si Speed Racer. Au revenit anul asta cu Cloud Atlas, pe care l-au regizat impreuna cu Tom Tykwer, insa filmul a fost un esec in State. Au avut mai mult succes cu europenii, si daca nu aveti ce face intr-o seara merita banii pe bilet. Enjoy!
PS: Dupa, sa-mi spuneti cate referinte la Soylent Green ati prins.
Joyrock 