Se ia un popular joc de pe spatele caietelor de matematica, se adauga un tip tanar si prea tafnos si o blonda cu sani mari si bam – blockbuster-ul verii. Numai ca a iesit o tampenie de zile mari…
Pe Peter Berg il tin minte de pe vremea cand era un doctor tanar in Chicago Hope, dar uneori imi mai amintesc si ca e regizor. L-a distribuit in rolul principal pe Taylor Kitsch, cu care a colaborat cativa ani pentru serialul Friday Night Lights. Din pacate asta a fost un mare deserviciu: l-am vazut pe Taylor anul asta in John Carter si in Savages si in ambele a fost grozav, insa aici personajul lui este un pusti care pur si simplu merita o mama zdravana de bataie.
Alexander Skarsgard ar fi trebuit sa fie atractia filmului, numai ca (SPOILER!!) personajul lui moare dupa 15 minute. Blonda cu sani mari – Brooklyn Decker, frumoasa si zero talen in ale actoriei. Actorul important din plan secund – Liam Neeson. Serios, am impresia ca au bifat ingredientele de pe o lista.
Cea mai mare surpriza: Rihanna. Nu-mi place de ea, nu prea ma omor dupa ce canta, insa personajul ei e adorabil. Iar premiul pentru subestimare ii revine lui Tadanobu Asano, care are cele mai bune idei si initiative in tot filmul (desi, conform IMDB, se pare ca e totusi actorul japonez al momentului).
S-au chinuit atat de mult sa scoata ceva din filmul asta, sa lege o poveste, insa e ridicol. De la superficialitatea reactiilor fata de moartea fratelui mai mare pana la veteranii care fac tot ce le spune un tanar recunoscut drept idiot impulsiv, filmul nu are nici macar umorul involuntar specific filmelor foarte proaste. Skip skip skip!
Joyrock 